Modificare plafon TVA si procedura inregistrare

In data de 29.08.2025 a fost publicata in Monitorul Oficial Ordonanta 22/2025 prin care se aduc modificari importante in domeniul TVA, respectiv plafonul de inregistrare in scopuri de TVA si procedura de inregistrare:

Astfel, incepand cu 1 septembrie 2025, plafonul de TVA va fi majorat la 395.000 lei.
Procedura de inregistrare se modifica in sensul ca inregistrarea in scopuri de TVA trebuie solicitata pana cel tarziu la data depasirii plafonului, taxa fiind aplicabila din data depasirii plafonului, incepand cu tranzactia care a generat depasirea (in prezent inregistrarea trebuie solicitata in termen de 10 zile din luna urmatoare celei in care plafonul a fost depasit, iar inregistrarea efectiva are loc cu data de 1 a lunii urmatoare celei in care s-a solicitat inregistrarea).

O alta prevedere se refera la faptul ca o persoana impozabila stabilita in Romania poate aplica regimul special de scutire pentru intreprinderi mici in alte state membre daca indeplineste urmatoarele conditii:
– Cifra de afaceri anuala la nivelul Uniunii Europene a respectivei persoane impozabile nu depaseste 100.000 EUR in anul in care se solicita scutirea si in anul calendaristic precedent;
– Valoarea livrarilor de bunuri si a prestarilor de servicii efectuate in statul membru in care se solicita aplicarea scutirii nu depaseste plafonul aplicabil pentru intreprinderi mici in acel stat membru.

De asemenea, o persoana impozabila care are sediul activitatii economice in alt stat membru poate aplica regimul de scutire pentru intreprinderi mici in Romania pentru livrarile de bunuri si prestarile servicii efectuate in Romania, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
– Cifra de afaceri anuala la nivelul Uniunii Europene a respectivei persoane impozabile nu depaseste 100.000 EUR in anul in care se solicita scutirea si in anul calendaristic precedent;
– valoarea livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii efectuate în România nu depăşeşte plafonul de scutire de TVA valabil in Romania.

O alta prevedere importanta adusa de ordonanta 22/2025 este amanarea obligatiei de raspuns la notificarile privind decontul precompletat E-TVA pana la data de 31.12.2025.

Share this post