A fost publicata Legea 72/2022 care aduce modificari privind regimul fiscal al diurnelor

A fost publicata Legea 72/2022 care aduce modificari privind regimul fiscal al diurnelor

Legea aduce modificari privind tratamentul fiscal aplicat diurnelor cat si indemnizatiilor de mobilitate acordate conform clauzei de mobilitate din contractul individual de munca. Indemnizatia de mobilitate va beneficia de scutire de plata taxelor salariale atat timp cat aceasta se incadreaza in anumite plafoane, respectiv:

  • in tara, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatie prin hotarare a Guvernului, in limita a trei salarii de baza corespunzatoare locului de munca ocupat de salariatul care primeste indemnizatia;
  • in strainatate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurna, prin hotarare a Guvernului, in limita a trei salarii de baza corespunzatoare locului de munca ocupat de salariatul care primeste indemnizatia.

Prin clauza de mobilitate (conform art 25 din Codul Muncii) partile in contractul individual de munca stabilesc ca, in considerarea specificului muncii, executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil de munca. In acest caz salariatul beneficiaza de prestatii suplimentare in bani sau in natura.

Plafonul aferent valorii a 3 salarii de baza corespunzatoare locului de munca ocupat se calculeaza prin raportarea celor 3 salarii la numarul de zile lucratoare din luna respectiva, iar rezultatul se multiplica cu numarul de zile din perioada de delegare/detasare/desfasurare a activitatii in alta localitate, in tara sau in strainatate.

Pana la aparitia acestei legi, indemnizatiei de mobilitate i se aplicau taxele salariale.

Totodata, legea reglementeaza si amnistia fiscala pentru diurnele reclasificate de autoritatile fiscale, in categoria veniturilor taxabile.

Share this post