Pachetul 2 de măsuri fiscale a fost publicat în Monitorul Oficial

Principalele modificări sunt:

CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ
➢ Se adaugă noi criterii pentru declararea contribuabililor ca inactivi:
• nu au un cont bancar deschis la o bancă din România;
• nu au depus situațiile financiare anuale în termen de 5 luni de la termenul legal de depunere.
Dacă nu se reactivează în termen de un an, contribuabilul va fi dizolvat.
➢ Se introduce obligația garantării datoriilor fiscale de către beneficiarii reali, pentru obligațiile pentru care se solicită eșalonări la plată (în anumite condiții).
➢ In ceea ce priveste esalonarile simplificate la plata, se introduc limite maxime ale datoriilor pentru care esalonarea poate fi accesata, dupa cum urmeaza :
– 100.000 lei pentru persoane fizice; si
– 400.000 lei pentru companii.

LEGEA NR. 70/2015 PRIVIND DISCIPLINA FINANCIARĂ
➢ Orice persoană juridică are obligația de a deschide un cont „de plăți” în România.
Persoanele juridice nou-înființate au un termen de 60 de zile de la înființare.
➢ Încălcarea obligației de a avea un cont de plăți se sancționează cu:
• amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei;
• declararea entității ca inactivă fiscal.

CODUL FISCAL
Cheltuieli cu părțile afiliate
• cheltuielile cu drepturi de proprietate intelectuală, servicii de management și consultanță în relația cu părți afiliate străine, care depășesc 1% din totalul cheltuielilor de aceeași natură, sunt deductibile doar în limita acestui procent; Prevederea nu se aplica companiilor care platesc impozit minim pe cifra de afaceri.
• deducerea acestor cheltuieli nu este limitată dacă sunt efectuate pentru obținerea mărcilor, desenelor și modelelor industriale înregistrate în România;
• deducerea acestor cheltuieli nu este limitată dacă sunt capitalizate în conturile de imobilizări, potrivit reglementărilor contabile.

Impozitul pe venit
• se modifică impozitarea unor venituri din activități de închiriere pe termen scurt;
• câștigurile din operațiuni de capital realizate prin intermediari înregistrați în România se impozitează cu:
o 3% – pentru titluri deținute mai mult de 1 an;
o 6% – pentru titluri deținute mai puțin de 1 an;
• câștigurile din tranzacții cu monede virtuale se impozitează cu o cotă de 16%;
• câștigurile din tranzacții cu titluri de valoare, altele decât cele realizate prin intermediari înregistrați în România, se impozitează cu o cotă de 16%.
➢ Baza de calcul a CASS pentru persoanele care realizează venituri din activități independente va fi de 72 de salarii minime brute pe an.

Impozite locale
• impozitul pe clădirile cu destinație rezidențială aflate în proprietatea persoanelor fizice crește cu aproximativ 268%;
• se elimină prevederile referitoare la impozitarea clădirilor cu destinație rezidențială aflate în proprietatea persoanelor juridice;
• impozitul pe terenurile agricole și pe terenurile cu alte destinații decât teren construibil crește cu aproximativ 268%;
• impozitul pentru toate categoriile de autovehicule crește și va fi diferențiat în funcție de norma de poluare;
• crește cota maximă până la care autoritățile locale pot majora nivelurile prevăzute de Codul fiscal (de la 50% la 100%);
• crește cota de impozitare de la 0,3% la 0,9% pentru:
o clădirile cu valoare mai mare de 2.500.000 lei;
o autoturismele cu valoare mai mare de 375.000 lei.

LEGEA NR. 31/1990 (A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE)
Dividende
• societățile care distribuie trimestrial dividende nu pot acorda împrumuturi acționarilor/asociaților sau altor persoane afiliate până la regularizarea diferențelor rezultate din distribuirea dividendelor;
• societățile care au activul net redus la mai puțin de jumătate din capitalul social subscris nu pot restitui împrumuturi acționarilor/asociaților sau persoanelor afiliate;
• încălcarea celor două prevederi se sancționează cu:
o atragerea răspunderii solidare pentru plata obligațiilor bugetare restante;
o amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei.

Adecvarea capitalului
• distribuirea dividendelor este permisă doar după reîntregirea activului net la nivelul minim prevăzut de lege;
• distribuirea dividendelor interimare este interzisă dacă activul net nu este reîntregit;
• din 2027:
o nerespectarea obligației de reconstituire a activului net constituie contravenție (amendă: 10.000 – 200.000 lei);
o în termen de 2 ani, companiile trebuie să convertească creanțele asociaților în capital social;
o nerespectarea obligației de conversie se sancționează cu amendă de 40.000 – 300.000 lei;
• reglementările se aplică atât SA, cât și SRL, cu excepțiile prevăzute de lege;
• aceste amenzi nu beneficiază de reducerea la jumătate a minimului legal.

LEGEA NR. 85/2015 (A INSOLVENȚEI)
➢ Se introduc criterii pentru definirea persoanelor strâns legate de debitor.
➢ În comitetul creditorilor nu poate exista mai mult de un membru calificat ca persoană strâns legată de debitor.
➢ Sunt limitate drepturile acestora și sunt reglementate condițiile de participare în procedura insolvenței.

ORDONANTA DE URGENTA nr.193 din 12 decembrie 2022 PRIVIND INTRODUCEREA SISTEMELOR MODERNE DE PLATA
➢ Toti comerciantii de bunuri si prestatorii de servicii vor fi obligati sa accepte plata cu cardul sau cu un mijloc modern de plata, indiferent de nivelul incasarilor in numerar (in acest moment aceasta obligatie intervine la depasirea plafonului de 50.000 RON incasari in numerar)

ALTE PREVEDERI
Cesiunea părților sociale
• cesiunea părților sociale ale asociatului care deține controlul într-un SRL este opozabilă ANAF;
• în cazul existenței datoriilor, cesionarul sau cedentul pot garanta plata acestora.

Majorarea capitalului social minim
• capitalul social minim al SRL se stabilește astfel:
o 5.000 lei dacă cifra de afaceri depășește 400.000 lei;
o 500 lei pentru societățile nou-înființate;
• capitalul trebuie majorat până la sfârșitul anului următor celui în care cifra de afaceri depășește 400.000 lei;
• companiile sub pragul minim au obligația majorării capitalului în termen de 2 ani;
• în caz contrar, societatea poate fi dizolvată, dizolvarea fiind evitată dacă majorarea are loc înainte de hotărârea definitivă.

Dizolvarea companiilor inactive
• societățile inactive care nu se reactivează în termen de 1 an vor fi dizolvate la cererea ANAF;
• societățile declarate inactive anterior intrării în vigoare a legii vor fi dizolvate în termen de 30 sau 90 de zile;
• sunt prevăzute reguli speciale pentru companiile cu datorii fiscale.

Taxa logistică pentru bunuri intracomunitare
• se introduce o taxă de 25 lei pentru fiecare colet care intră pe teritoriul României din afara UE, dacă valoarea coletului este sub 150 euro.

Share this post