Ultima actualizare: 22 iunie 2019

Regulamentul General privind protectia Datelor cu Caracter Personal, GDPR (“General Data Protection Regulation”) se aplica pe intreg teritoriu Uniunii Europene începând cu 25 Mai 2018.

Protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal este importantă pentru noi, prin urmare, acordăm o atenție deosebită protejării vieții private a tuturor celor care ne-au pus la dispoziție datele lor prin participarea la campanii organizate de noi, a persoanelor care ne transmit date cu caracter personal în vederea procesării unei solicitări, precum și a celor ale căror date cu caracter personal ne-au fost furnizate de o terță parte, sau la care am avut acces dintr-o altă sursă, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (denumit în continuare "GDPR").

Vă rugăm să acordați o atenție deosebită observarii următoarei Politici pentru a înțelege modul în care vor fi prelucrate datele dumneavoastră cu caracter personal ("date personale").

Prezenta Politica explica practicile KRESTON ROMANIA S.R.L. (in continuare denumita “KRESTON”), referitoare la aplicarea prevederilor GDPR, precum si drepturile de care beneficiati cu privire la modul in care informatiile dumneavoastra sunt prelucrate de catre KRESTON.

Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuata de KRESTON se va realiza intotdeauna in conformitate cu prevederile GDPR, precum si cu reglementarile privind protectia datelor cu caracter personal.

Prin aceasta Politica, KRESTON KRESTON doreste sa informeze persoanele vizate cu privire la natura datelor cu caracter personal pe care le colectam si le procesam, precum si cu privire la scopurile prelucrarii. In plus, persoanele vizate sunt informate prin intermediul Politicii si cu privire la drepturile de care beneficiaza.


CINE SUNTEM?

Suntem KRESTON ROMANIA SRL, persoana juridica romana cu sediul social in Splaiul Unirii nr. 165, TN Offices 1, Etaj 7, Biroul nr. 2, Sector 3, Bucuresti, Romania inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti sub nr. J40/17/1996, avand codul fiscal nr. 8025280.

Prin aceasta Politica, KRESTON doreste sa informeze persoanele vizate cu privire la natura datelor cu caracter personal pe care le colectam si le procesam, precum si cu privire la scopurile prelucrarii. In plus, persoanele vizate sunt informate prin intermediul Politicii si cu privire la drepturile de care beneficiaza.


RESPONSABILUL CU PROTECTIA DATELOR (DPO)

KRESTON, in calitate de operator de date cu caracter personal, a desemnat societatea Battlegroup SRL, in calitate de Responsabil cu Protectia Datelor (denumit in continuare “DPO”), avand obligatia de a verifica respectarea prevederilor GDPR in operatiunile de prelucrare de date efectuate de catre operator si de a reprezenta operatorul in relatia cu persoanele vizate si cu Autoritatea de supraveghere.

Persoanele vizate au posibilitatea de a se adresa in orice moment, in mod direct, DPO cu privire la orice aspecte legate de prezenta Politica, utilizand datele de contact de mai jos:

Denumire DPO: BATTLEGROUP SRL
E-mail DPO: dpo@battlegroup.ro
Web: www.battlegroup.ro

Adresa de corespondenta DPO: Splaiul Unirii nr. 165, TN Offices 1, Etaj 7, Biroul nr. 2, Sector 3, Bucuresti, Romania


CE SUNT DATELE CU CARACTER PERSONAL?

"Date personale" înseamnă orice informatie sau informatii care vă pot identifica direct (de exemplu, numele dumneavoastră) sau indirect (de exemplu, prin intermediul datelor pseudonime, cum ar fi un număr de identificare unic). Aceasta înseamnă că datele personale includ lucruri precum adresa de e-mail, domiciliul, telefonul mobil, numele de utilizator, fotografiile de profil, preferintele personale si obiceiurile de cumpărături, continutul generat de utilizatori, informatiile financiare si informatiile privind situatia financiară. Acesta ar putea include si identificatori numerici unici, cum ar fi adresa IP a computerului dumneavoastră sau adresa MAC a dispozitivului dumneavoastră mobil, precum si modulele cookie.


CE INSEAMNA PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL?

“Prelucrarea” inseamna orice operatiune sau set de operatiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fara utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, inregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispozitie in orice alt mod, alinierea sau combinarea, restrictionarea, stergerea sau distrugerea.


CARE SUNT DATELE DVS. CU CARACTER PERSONAL PE CARE LE PRELUCRAM?

Datele cu caracter personal prelucrate de noi apartin la doua categorii de persoane vizate: angajatii societatii, situatie in care vom avea calitatea de operator de date personale, si angajatii societatilor cu care noi am incheiat contracte de prestari servicii, situatie in care vom avea calitatea de imputernicit al operatorului de date personale.


A. Pentru angajatii societatii, prelucram in calitate de operator urmatoarele categorii de date personale:
(i) nume si prenume;
(ii) cod numeric personal;
(iii) seria si numarul actului de identitate;
(iv) adresa de domiciliu si/sau resedinta;
(v) data nasterii;
(vi) semnatura;
(vii) date de contact (numar de telefon, adresa de e-mail);
(viii) copii ale actelor de identitate si de stare civila;
(ix) copii ale documentelor de studii si calificari;
(x) date privind starea de sanatate;
(xi) numarul contului bancar.

B. Pentru angajatii societatilor cu care noi am incheiat contracte de prestari servicii, , prelucram in calitate de imputernicit al operatorului, una, mai multe sau toate urmatoarele categorii de date personale:
(i) nume si prenume;
(ii) cod numeric personal;
(iii) seria si numarul actului de identitate;
(iv) adresa de domiciliu si/sau resedinta;
(v) date privind locul de munca si functia/profesia;
(vi) date privind istoricul activitatii profesionale, studiile efectuate si calificarile obtinute
(vii) date privind starea de sanatate;
(viii) date financiare;
(ix) numarul contului bancar.
In situatia in care se produc accidente de munca vizand angajatii societatilor cu care noi am incheiat contracte de prestari servicii, suplimentar fata de elementele de la punctul B de mai sus, vom prelucra si datele privind starea civila, date de contact (numar de telefon si e-mail), precum si datele privind situatia familiala a persoanelor fizice vizate.


OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL

Operatorul de date cu caracter personal (denumit in continuare “operatorul”) este KRESTON.


PRINCIPII PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR

KRESTON se obliga sa respecte principiile de protectie a datelor cu caracter personal (denumite in continuare „Principiile”) prevazute de GDPR, pentru a se asigura ca toate datele sunt:

1. Prelucrate in mod corect, legal si transparent;

2. Colectate in scopuri specificate, explicite si legitime;

3. Adecvate, relevante si limitate in raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate;

4. Corecte si actualizate;

5. Pastrate intr-o forma care nu permite identificarea persoanelor vizate mai mult timp decat este necesar in raport de scopul prelucrarii;

6. Procesate in conformitate cu drepturile persoanei vizate, intr-un mod care sa asigure o securitate adecvata a prelucrarii, astfel incat datele sa fie integre, confidentiale si disponibile.


TEMEIUL SI SCOPURILE PRELUCRARII DATELOR CU CARACTER PERSONAL

1. În scopul incheierii si executarii contractelor - Conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR, pot fi prelucrate date personale in scopul incheierii sau executarii contractului. Pentru a putea sa va oferim produsele si serviciile noastre, este nevoie sa prelucram date cu caracter personal care va apartin.

2. În scopul indeplinirii unor obligatii legale - Conform art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR, pot fi prelucrate date personale in scopul indeplinirii unor obligatii legale. Solicitam o serie de date personale, inclusiv, in anumite situatii, codul numeric personal, in scopul de a ne indeplini obligatiile impuse de catre autoritatile fiscale in legatura cu facturarea si raportarile catre autoritatile fiscale.

4. În in vederea exercitarii unui interes legitim al operatorului de date personale - Conform art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR, pentru desfasurarea activitatii economice a societatii, in calitate de imputernicit pentru operatorii de date personale.


PROCESAREA FORMULARULUI DE CONTACT

KRESTON va folosi informatiile pe care le furnizati prin transmiterea de solicitari prin metodele descrise in sectiunea corespunzatoare de contact, existenta pe site-ul web www.kreston.ro, (telefonic, prin fax, e-mail sau prin posta) exclusiv cu scopul de a da curs solicitarii dumneavoastra.

Prin furnizarea oricaror date cu caracter personal prin intermediul metodellor descrise in site-ul KRESTON, intelegeti si sunteti de acord ca datele dumneavoastra vor fi prelucrate in conformitate cu prevederile Politicii KRESTON.

Va rugam sa aveti in vedere faptul ca pentru a putea procesa solicitarile dumneavoastra transmise prin metodele descrise in sectiunea de contact a site-ului, este posibil ca, in anumite circumstante, sa avem obligatia de a divulga datele dumneavoastra partenerilor cu care KRESTON colaboreaza si/ sau altor terti furnizori de servicii ai KRESTON.

Cu toate acestea, KRESTON a adoptat masuri tehnice si organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea transferului de date, precum si prelucrarea in conformitate cu cerintele GDPR a datelor dumneavoastra de catre entitatile mentionate anterior.

KRESTON se obliga sa nu prelucreze datele cu caracter personal furnizate in alt scop decat acela pentru care au fost transmise, cu exceptia situatiilor in care exista consimtamantul dumneavoastra expres pentru a le utiliza si in alte scopuri.

De asemenea, este posibil ca KRESTON sa aiba acces si la alte date cu caracter personal prin stabilirea de catre dvs. a unei legaturi cu KRESTON, prin prelucrarea datelor comunicate in urma conversatiilor telefonice, conversatii e-mail, prezentarea la sediul nostru in vederea obtinerii de informatii, etc.

Prin contactarea KRESTON in oricare mod stipulat mai sus sau oricare alta metoda care presupune o comunicare mijlocita sau nemijlocita intre dvs. ai KRESTON, intelegeti si sunteti de acord ca datele dumneavoastra vor fi prelucrate in conformitate cu prevederile prezentei Politici a societatii KRESTON.


DIVULGAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL CATRE TERTI

Datele cu caracter personal prelucrate de catre KRESTON vor putea fi divulgate si/ sau transferate catre terti doar in situatia in care exista consimtamantul dumneavoastra expres pentru a proceda in acest sens, cu exceptia situatiilor in care exista o obligatie legala/ contractuala pentru KRESTON de a proceda in acest mod.

Va rugam sa aveti in vedere faptul ca este posibil ca in anumite circumstante sa avem obligatia de a divulga datele dumneavoastra cu caracter personal, partenerilor cu care KRESTON colaboreaza si/ sau altor terti furnizori de servicii ai KRESTON.


DURATA STOCĂRII DATELOR

KRESTON va pastra datele prelucrate pentru diferite perioade de timp, apreciate ca fiind rezonabile, in conformitate cu scopurile indicate anterior. Pastram datele dumneavoastra numai pentru perioada necesara pentru atingerea scopului pentru care detinem datele, pentru a satisface nevoile dumneavoastra sau pentru a ne indeplini obligatiile impuse de lege.

Pentru a sti cat timp pot fi pastrate datele dumneavoastra, folosim urmatoarele criterii:

1. Atunci când actionam in calitate de imputernicit al operatorilor de date personale, vom pastra datele personale conform instructiunilor operatorului de de date personale, insa intotdeauna pe perioada in care se deruleaza contractul de prestari servicii; de asemnea, putem stoca datele personale si dupa incetarea contractului de prestari servicii, atunci cand avem o obligatie legala de pastrare a datelor;

2. In cazul in care ne contactati pentru o solicitare, pastram datele dumneavoastra personale pe durata necesara procesarii solicitarii dvs.

3. În cazul in care v-ati oferit consimtamântul pentru prelucrarea datelor in scop de marketing, pastram datele dumneavoastra personale pâna când va retrageti consimtamântul sau ne solicitati sa le stergem.


DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE

In conformitate cu GDPR, aveti o serie de drepturi cu privire la datele personale pe care KRESTON le prelucreaza:

1. Dreptul de acces la datele prelucrare - Aveti dreptul de a accesa datele personale pe care le detinem. Prima furnizare de informatii se va face fara a percepe niciun fel de taxa. Daca veti mai avea nevoie de copii ale informatiilor deja furnizate, este posibil sa percepem o taxa rezonabila tinând cont de costurile administrative de furnizare a informatiilor. Solicitarile vadit neintemeiate, excesive sau repetate pot sa nu primeasca un raspuns.

2. Dreptul la rectificarea datelor - AvetI dreptul sa cereti ca datele dumneavoastra sa fie rectificate daca sunt inexacte sau invechite si/ sau sa le completati daca acestea sunt incomplete.

3. Dreptul la stergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”) - În unele cazuri, aveti dreptul de a obtine stergerea sau distrugerea Datelor dumneavoastra. Acesta nu este un drept absolut, deoarece uneori s-ar putea sa fim fortati sa pastram Datele dumneavoastra din motive legale sau juridice.

4. Dreptul la restrictionarea prelucrarii - Aveti dreptul sa solicitati restrictionarea procesarii Datelor dumneavoastra. Acest lucru inseamna caprelucrarea Datelor dumneavoastra este limitata, astfel incât sa putem pastra Datele, dar sa nu le utilizam sau sa le procesam. Acest drept se aplica in circumstante specifice prevazute de Regulamentul general privind protectia datelor, si anume:

- exactitatea Datelor este contestata de persoana vizata (adica de dumneavoastra), pentru o perioada care permite operatorului (adica KRESTON) sa verifice corectitudinea Datelor;

- prelucrarea este ilegala si persoana vizata (adica dumneavoastra) se opune stergerii Datelor si solicita restrictia de utilizare a acestora;

- operatorul (de exemplu, KRESTON) nu mai are nevoie de Date pentru prelucrare, dar acestea sunt solicitate de persoana vizata (adica de dumneavoastra) pentru stabilirea, exercitarea sau apararea unor pretentii legale;

- persoana vizata (adica dumneavoastra) a ridicat obiectii procesarii bazata pe motive legitime din partea operatorului (in acest caz KRESTON) in temeiul verificarii daca motivele legitime ale operatorului (KRESTON) depasesc pe cele ale persoanei vizate (adica dumneavoastra).

5. Dreptul la portabilitatea datelor - Aveti dreptul sa mutati, sa copiati sau sa transferati datele care va intereseaza din baza noastra de date intr-o alta. Acest lucru se aplica numai datelor pe care le-ati furnizat, atunci când procesarea se bazeaza pe consimtamântul dumneavoastra sau pe baza unui contract si este implementata prin mijloace automate.

6. Dreptul de opozitie - Va puteti opune in orice moment prelucrarii datelor dumneavoastra atunci când o astfel de prelucrare se bazeaza pe un interes legitim al operatorului.

7. Dreptul de a va retrage consimtamântul in orice moment - Va puteti retrage consimtamântul in ceea ce priveste prelucrarea datelor dumneavoastra atunci când o astfel de procesare se bazeaza pe consimtamânt. Retragerea consimtamântului nu afecteaza legalitatea prelucrarii pe baza consimtamântului inainte de retragerea acestuia.

8. Dreptul de a depune o plangere la autoritatea de supraveghere competenta - Aveti dreptul sa depuneti o plângere in fata autoritatii de protectie a datelor din tara dumneavoastra de resedinta sau de domiciliu pentru a contesta practicile de protectie a datelor oferite de KRESTON.

9. Dreptul de a va opune prelucrarii datelor dumneavoastra in scopuri de marketing direct - Puteti renunta la comunicarea noastra de marketing direct in orice moment.

10. Dreptul de a nu fi supus la prelucrarea datelor prin mijloace automate si crearea de profiluri - Va puteti opune in orice moment prelucrarii datelor dumneavoastra prin intermediul mijloacelor automate si/sau la crearea de profiluri. KRESTON nu va prelucreaza datele prin mijloace automate si nu foloseste datele dumneavoastra la crearea de profiluri.

Va puteti exercita oricare dintre aceste drepturi in ceea ce priveste datele personale pe care KRESTON le prelucreaza prin adresarea unei simple cereri catre DPO-ul KRESTON. Intr-o astfel de situatie este foarte posibil sa solicitam o dovada a identitatii dumneavoastra.


SOLICITARI JURIDICE

Accesam, pastram si oferim informatiile dumneavoastra autoritatilor de reglementare, factorilor de aplicare a legii sau altor entitati:

1. Ca raspuns la o solicitare de natura juridica, atunci când consideram, cu buna-credinta, ca legea ne impune acest lucru. De asemenea, este posibil sa raspundem la solicitari de natura juridica atunci când consideram, cu buna-credinta, ca raspunsul impus de legile din jurisdictia respectiva afecteaza utilizatorii din acea jurisdictie si este conform cu standardele recunoscute la nivel international.

2. Atunci când consideram, cu buna credinta, ca este necesar pentru: a detecta, a preveni si a raspunde la acte de frauda, utilizarea neautorizata a oricarui material care ne apartine, incalcari ale conditiilor sau politicilor noastre sau alte activitati daunatoare sau ilegale, pentru a ne proteja pe noi (inclusiv drepturile, bunurile sau materialele noastre), pe dumneavoastra si pe altii, inclusiv in cadrul investigatiilor judiciare sau al anchetelor autoritatilor de reglementare sau pentru a preveni decesul sau vatamarea corporala iminenta. De exemplu, daca este relevant, furnizam informatii catre si primim informatii de la terti parteneri despre fiabilitatea contului dumneavoastra, pentru a preveni frauda, abuzul si alte activitati daunatoare in cadrul si in afara materialelor noastre.

Informatiile pe care le primim despre dumneavoastra pot fi accesate si stocate o perioada mai lunga de timp atunci când fac obiectul unei solicitari de natura juridica sau unei obligatii legale, al unei anchete guvernamentale, sau al unor investigatii privind posibile incalcari ale conditiilor sau politicilor noastre, sau in alte cazuri pentru a preveni prejudiciile.


SECURITATEA PRELUCRARII

KRESTON a adoptat masuri tehnice si organizatorice de prelucrare a datelor, actualizate in conformitate cu cerintele GDPR, cu scopul de a proteja datele dumneavoastra cu caracter personal impotriva oricaror actiuni de acces neautorizat, utilizare necorespunzatoare sau divulgare, modificare neautorizata, distrugere sau pierdere accidentala. Toti angajatii si colaboratorii KRESTON, precum si orice terte parti care actioneaza in numele si pe seama KRESTON sunt obligati sa respecte confidentialitatea informatiilor dumneavoastra si cerintele GDPR, in conformitate cu prevederile Politicii.


ACTUALIZAREA POLITICII DE PROTECTIE SI PRELUCRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Va rugam sa aveti in vedere faptul ca prezenta Politica poate face obiectul unor modificari periodice de continut.

In situatia in care prezenta Politica va fi modificata, veti putea identifica momentul actualizarii ei conform datei mentionate la inceputul sau, in cadrul paragrafului Ultima modificare; va rugam sa consultati Politica revizuita inainte de a alege sa continuati sa utilizati materialele noastre.

Termenii prezentei Politici se interpreteaza in conformitate cu legislatia aplicabila.


CONTACT

Daca aveti intrebari sau preocupari cu privire la modul in care tratam si folosim datele dumneavoastra cu caracter personal sau doriti sa va exercitati oricare dintre drepturile dumneavoastra, va rugam sa ne contactati accesând datele de contact ale DPO-ului nostru.